Rugăciune către îngerul păzitor
Sfinte Îngere, cela ce stai înaintea pătimașului meu suflet și a vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pre mine păcătosul, nici te depărta dela mine pentru neînfrânarea mea. Nu da loc demonului celui viclean ca să-mi stăpânească cu silnicie acest trup muritor. Întărește mâna mea cea slabă și mă îndreptează la calea mântuirii. Așa, sfinte Îngere al lui Dumnezeu, păzitorul și acoperitorul sufletului și trupului meu celui neputincios, iartă-mi toate cu câte te-am scârbit în toate zilele vieții mele, și mă păzește de toată ispita protivnicului, ca să nu mânii nici cu un păcat pre Dumnezeu; și te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica sa, și vrednic să mă arate pre mine, robul său, bunătății sale celei nesfârșite. Amin.